Guvernul a aprobat proiectul legii privind regimul deşeurilor

June 9, 2011 | Ecologie, Legislatia


Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri (6 aprilie 2011) , proiectul de lege privind regimul deşeurilor, prin care legislaţia în domeniu este pusă în acord cu cea mai recentă directivă europeană în acest sens, datând din 2008, şi prin care se stabileşte ca ţintă pentru 2020 atingerea de către România a obiectivului de reciclare a 50% din deşeuri, a anunţat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

“Reglementăm tot ceea ce înseamnă valorificare, eliminare a deşeurilor şi diferitele obligaţii ale producătorilor şi ale generatorilor de deşeuri, iar aici trebuie să mergem şi până la cetăţean şi la cei care generează deşeuri. Doar prin sistemul integrat vom ajunge în situaţia în care, sper, până în 2015, să putem spune că avem un sistem integrat de deşeuri”, a declarat ministrul Borbely.

România dispune, prin POS Mediu, de circa două miliarde de euro pentru a implementa, până în 2015, în toate judeţele ţării, un sistem integrat pentru gestionarea deşeurilor şi atingerea obiectivului european de reciclare a 50% din deşeurile generate, în condiţiile în care, la ora actuală, sunt valorificate doar 1%. Ministrul Laszlo Borbely a precizat, însă, că, la capitolul PET-uri, România reciclează deja 40% din deşeuri datorită obligaţiei de a recicla impuse producătorilor.

Prin proiectul de lege adoptat de Guvern se creează cadrul pentru ca autorităţile locale să perceapă o taxă de depozitare a deşeurilor, bani care vor merge în investiţiile pentru implementarea proceselor de reciclare. Taxa va fi una suportabilă, în condiţile în care în România media este de 20 de euro pe tona de deşeuri depozitată, faţă de media de 90 de euro din UE, a menţionat ministrul Borbely.

“Suntem primii în Europa în ceea ce priveşte contractarea acestor proiecte mari de infrastructură pe apă şi pe deşeuri, deja suntem cu planul de contractări în anul 2012. În momentul de faţă, la nivelul Ministerului Mediului am încheiat contracte de circa 4 miliarde de euro. Nu stăm atât de bine la absorbţia fondurilor europene, trebuie să spunem foarte deschis că în momentul de faţă suntem între primele trei ministere în ceea ce priveşte absorbţia, dar am ajuns numai la circa 100 milioane de euro absorbiţi concret, cu banii jos, cum se spune”, a evidenţiat Laszlo Borbely.

 

Stire preluata din financiarul.ro

 

Tags:

Leave a Reply